In mod normal, pentru cei ce privesc macar ocazional cerul, Luna ne infatiseaza la cateva zile inainte sau dupa faza de Luna Noua o secera mai mult sau mai putin pronuntata. Tot in aceasta perioada se poate observa ca partea neiluminata de Soare este totusi vizibila. Aceasta iluminare are numele de “lumina cenusie” si se datoreaza luminii solare dublu-reflectate. “Dublu” pentru ca mai intai lumina ajunge la Pamant, de unde datorita albedoului (coeficient de reflectare a luminii) propriu, lumina ajunge inapoi in spatiu, unde intamplator (sau poate nu…) se afla si Luna. Lumina de la suprafata Lunii este apoi reflectata inapoi spre Terra, unde noi o re-observam… Zic “re-observam” pentru ca ea este deja vizibila pe emisfera lunara indreptata spre Soare.
Cu alte cuvinte, desi sursa initiala de lumina in ambele cazuri este evident Soarele, satelitul nostru natural este iluminat din doua unghiuri. Faptul ca Pamantul doar reflecta lumina solara, cu evidente pierderi pentru aceasta din urma, face ca partea aflata “in noapte” a Lunii sa aiba o luminozitate mult mai slaba decat partea aflata “in plina zi” (adica iluminata direct de Soare).
Vizual un observator se poate desfata cu ambele “lumini” (solara si “terestra”) in aceste momente, printr-un telescop, binoclu ori doar cu ochiul liber. Fotografic insa, surprinderea ambelor lumini pe un singur cadru este imposibila (dinamicitatea raspunsului filmului ori senzorilor CCD/CMOS este inferioara ochiului uman). Pentru a reusi totusi surprinderea Lunii “biluminata” (de la “bila” si “lumina” sau -evident- de la de doua ori iluminata π ) in Astrofotografie (si nu numai) se utilizeaza tehnica compunerii unei sume de cadre cu timpi variati de expunere intr-o singura imagine finala cu o dinamicitate mai mare (HDR-High Dynamic Range).
Cam asta am incercat si eu in seara zilei de 7 Noiembrie din apropierea localitatii Dumitrana (Ilfov).
Pentru imaginea de mai jos am combinat peste 100 de cadre cu timpi variati (in serii) astfel: 41 x 1/100s, 21 x 1/40s, 21 x 1/2s, 7 x 2s ai 12 x 6s.
Echipament utilizat: Refractor TS APO 115 F/7, Canon 550D, ISO 400, Montura ecuatoriala NEQ6.
Si pentru a dovedi ca “iluminarea noptii lunare” se datoreaza Pamantului am ultra-saturat seria de imagini achizitionate la timpi lungi de expunere, extragand astfel culoarea albastra data de planeta noastra:
La final, doua fotografii mai…artistice, cu Luna trecand printr-un strat de nori cirrus:
Max
(14 Noiembrie 2013)
foarte frumoasa acea luna albastra
Mersi Lucian.
Felicitari. Eu am esuat deja de doua ori la acest task π
Mersi. Ai tot timpul sa mai incerci π
multumesc max pentru ca ai explicat mai pe intelesul tuturor:) bravo π
Ma bucur ca a placut pleoapelor si creierului π