Retezat-Nera-Retezat – 21/29 Iulie 2012

De mult nu am mai postat ceva pe aici…

De aceasta data insa “recuperarea” o sa fie pe masura inactivitatii din saptamanile anterioare.

De ce nu am postat ? Pai pentru ca am fost in concediu. Sau mai bine spus concedii…Sau si mai bine spus un concediu impartit in doua parti: una mai lunga si alta mai scurta.

Incep in postul de fata cu “bucata” mai lunga de concediu, pe care am petrecut-o impreuna cu sotia si “vechiul” meu prieten Claudiu prin munti si rezervatii naturale, in perioada 21-29 Iulie.

Planul “expeditiei” a fost de a petrece cateva zile in Masivul Retezat si apoi sa ne deplasam spre Cheile Nerei (Jud. Caras-Severin). Planul insa nu iese intocmai de cele mai multe ori, si motivati de vreme si alti factori subiectivi, dupa 2 zile petrecute in zona Orsova-Cheile Nerei, ne-am intors in Retezat unde am avut parte de o sarbatorire a zilei mele de nastere memorabila. Dar o sa ajung si acolo.

Mai intai:

___________________

Ziua 1 (Antrenamentul)

De la locul unde eram cazati (Cabana Soarelui, situata pe drumul dinspre localitatea Nucsoara spre Codrin), mergem spre sud, urcand aproape imperceptibil spre pensiunea Codrin. Drumul asta il batem de cativa ani in fiecare vara pentru simplul motiv ca printre pietrele de pe el se scurg siroaie de apa ce atrag multe specii de lepidoptere (fluturi). In anii precedenti aveam parte de un adevarat spectacol cu zeci de exemplare de Apatura iris si Nymphalis antiopa stand nepasatori pe mijlocul drumului, asteptand parca sa fie fotografiati in voie de curiosii trecatori. Anul acesta insa foarte putine exemplare de Apatura prezente prin zona, iar Nymphalis si mai putini, probabil din cauza secetei ce a afectat intr-o mare masura si zonele montane.

O femela de Apatura iris trecuta prin multe…

Ne-am continuat drumul, trecand de Pensiunea Codrin, si inaintand pe traseul spre Cabana Pietrele. La cateva zeci de metrii de cabana gasesc si o insecta ceva mai “ciudata” ca aspect, si anume o raphidie:

Ajunsi la Pietrele, luam masa si ne incepem drumul de intoarcere. Deh, prima zi e de antrenament…

Undeva in apropierea Cabanei Soarelui, pe un camp cu multe flori si fluturi, Claudiu gaseste o tanara si frumoasa omida de Papilio machaon.

Am luat-o si am avut “grija de ea” (mancare, mancare, mancare) de-alungul intregului concediu, la finalul caruia mica omida a reusit sa “castige in greutate” suficient pentru a se transforma in crisalida. La 10 zile mai tarziu a iesit si adultul, un frumos mascul pe care l-am eliberat in apropierea casei, unde am mai vazut exemplare de machaon zburand deseori pe langa fereastra.

Pe seara, pe drumul de intoarcere de la cumparaturi (din Hateg adica) observam spre apus un foarte slab croissant lunar,  greu perceptibil atat din cauza fazei in sine, cat si din cauza atmosferei incarcate:

____________

Ziua 2 (Vipera)

Cu Claudiu plecat pe traseu spre varful Peleaga inca de la primele ore de lumina, eu impreuna cu sotia ne oprim din nou pe drumul spre Carnic la o sesiune de macrofotografie.

Pe plantele prezente, in special pe ciulini, zeci de fluturi si alte insecte isi incepusera lucrul de zi cu zi:

Cel mai “prezent” fluture din acea zi a fost fara indoiala Macroglossum stellatarum (fluturele-colibri), cu zeci de exemplare plutind la cativa centimetrii de florile ciulinilor:

Alte specii de fluturi incercau sa intre si ele printre mai sus mentionatii la o portie de nectar:

Prin tufele de langa drum gasim viata la fel de activa ca si pe flori, chiar daca intr-o forma mai putin…frumoasa:

Ne continuam drumul spre Carnic, si la cateva sute de metrii avem parte de o intalnire cu cateva exemplare de Apatura iris si Vanessa atalanta:

In incercarea de a realiza cateva fotografii mai de “prim-plan” improvizez rapid o momeala dintr-o banana si o amplasez undeva la Soare pentru a atrage cateva dintre exemplare:

Trecand de Carnic inaintam pe drumul spre Pietrele, unde alte exemplare de fluturi-colibri stateau in repaus pe trunchiuri ori pietre:

Tot pe aici, cateva exemplare de Neptis rivularis zburau prin jocul de lumini si umbre de la marginea padurii:

Urmatorul subiect, si unul dintre motivele pentru care ma tot intorc in Retezat de ceva ani, nu apartine nevertebratelor, ci reptilelor. Este totodata un animal relativ periculos ce nu trebuie sub nici o forma  abordat ori omorat (fara nicun motiv) de persoane care nu au habar despre rolul lui in Natura. De asemenea nu trebuie atins de persoane ce nu au mai facut asa ceva pana acum sau fara un anumit nivel de cunostiinte in manuirea reptilelor, in special a celor veninoase. Pe langa statutul de specie protejata ce ar trebui sa tina oamenii departe de a omora aceste animale, specia de vipera ma jos prezentata poate crea in cazul unei muscatori destule probleme de sanatate pentru a ii face pe turisti sa se uite de 2-3 ori inainte sa mai calce potecile de munte.

Una peste alta, pentru cineva cu un strop de pasiune si respect pentru ceea ce a cladit de-alungul mileniilor Natura, intalnirea cu o astfel de reptila poate fi un eveniment memorabil ani de-a randul.

Sa incep atunci cu fotografiile (foarte multe la numar) exemplarului de Vipera berus.

Un colaj din doua fotografii prezentand doar capul viperei cu detalii mici, pentru o buna identificare viitoare. Ambele fotografii au fost realizate de la o distanta de aproximativ 20-25 cm intre lentila obiectivului si subiect, cu focalizarea pe ecranul aparatului (nu ma riscam la o astfel de distanta sa fac focalizarea manual prin vizor, ceea ce mi-ar fi adus nasul in raza de actiune a rapidei reptile 🙂 ):

Si doua fotografii ale celor doi fotografi entuziasti participanti la intalnire:

Si pentru o mai buna intelegere a personalitatii “rusinoase” a acestui animal (motiv pentru care nu trebuie inteleasa ca un pericol pentru om), la linkul de mai jos (click pe imagine) am postat un foarte mic filmulet (selectati rezolutia maxima Full HD) cu acest superb exemplar:

Dupa mica sedinta foto am plasat vipera la locul sau de odihna si ne-am inceput drumul de intoarcere acompaniati si de Claudiu, proaspat reantors de pe varful Peleaga. Au urmat cateva cuvinte/impresii de calatorie despre cum a fost sus pe munte (Clau) si cum am gasit vipera (eu si sotia)…

Pe drum mai gasim o ultima nevertrebrata pe ziua respectiva, si anume o omida de Cucullia  caninae.

A urmat o masa de seara binemeritata…

___________________

Ziua 3 (Cascada Lolaia)

O noua zi…

De aceasta data un pic cam prea ploioasa, fapt ce ne-a facut sa plecam ceva mai tarziu pe un foarte scurt traseu, pana la Cascada Lolaia, aflata la 15 minute de mers usor dinspre Carnic.

Pe traseu insa am intalnit cateva necuvantatoare ce si-au meritat momentul fotografic.

Un frumos exemplar de Minois dryas:

Un frumos licenid (Heodes  virgaureae):

Si un exemplar timid de Lacerta muralis:

Ajungem si la Cascada Lolaia:

Evident ca se merita si un film (tot Full HD), pe care il puteti urmari la linkul ce pleaca din imaginea de mai jos.

Ajunsi inapoi la cabana, de pe balconul cu privire spre dealurile dinspre vest, am urmarit un tanar caprior luandu-si masa de seara. In imaginea de mai jos realizata de la o distanta apreciabila (200 metrii), precautul animal este bine camuflat.

Si un mic filmulet in care agilitatea si atentia de care da dovada acest exemplar sunt capturate “pe pelicula”.

Petrecem ceva timp de dupa amiaza in hamacul amplasat pe balconul cabanei, urmarind acest frumos animal pana la disparitia sa in padure, dupa care impreuna cu sotia mai plecam la o mica plimbare…de seara, la cateva sute de metrii de cabana.

Pe marginea drumului intalnim cateva “colonii” de omizi:

Un licenid (Heodes  virgaureae):

Si un satirid, Aphantopus hyperantus:

Tot acum fotografiez si unul dintre cele trei exemplare de Aromia moschata gasite in aceasta zi:

Pe la orele la care realizam aceste ultime fotografii deja luasem hotararea ca in ziua urmatoare sa plecam din Retezat, destinatia urmatoare fiind Cheile Nerei.

Asa ca se merita o panorama inainte de plecare, realizata de la 300 de metrii de Cabana Soarelui, cu vedere spre Sud:

Si o fotografie…in memoriam:

Seara insa a adus ceva nori mai “plangareti”, cu tot cu luminile si sunetul de rigoare. In aceasta noapte fulgerele au avut rol de flash, iluminand valea si varfurile distante, si dand un aspect extraordinar intregului peisaj. Reuseam in anumite momente sa distingem culori aproape la fel de vii ca in orele apusului:

________________

Ziua 4  (Scorpionul)

Inceput de zi in Retezat. Un inceput intunecat, post-ploaie, cu nori formandu-se in vaile apropiate si mentinand mediul umed. O racoare bine-venita acestei zone, destul de puternic afectata de seceta.

Si plecam. Cu destinatia Orsova.

Pe traseu insa, ne oprim in localitatea Densus, situata la 13 km de Hateg. Aici, o interesanta constructie, ce merita vazuta daca sunteti in zona, si anume Biserica Sfantul Nicolae, una dintre cele mai vechi de pe teritoriul Romaniei, construita in secolul XIII (mai multe informatii gasiti AICI).

Inca de la departare, biserica apare vizitatorului ca “altfel” decat majoritatea constructiilor religioase din Romania:

Si ne continuam drumul spre Orsova.

Ajunsi la Baile Herculane, aproape de destinatie, ne hotaram sa “ne abatem” spre un traseu pe care Claudiu gasise acum 10 ani (“sau mai bine”) un scorpion. Cu adevarat, acesta a si fost unul dintre motivele pentru care vroiam sa ajung neaparat in aceasta zona, unica in Romania pentru fauna cat si biotop.

Aducandu-si aminte omu’ (Clau) de traseul pe care il facuse “in urma cu un deceniu”, gasim intrarea spre ceea ce ar fi trebuit sa fie cursul unui parau, in varful caruia candva “trona” o cascada pe nume “Roset”. Spun “ar fi trebuit” pentru ca…

Inca de la primul copac de pe traseu, pe indicatorul ce prezenta intrarea pe traseu, un scris cu vopsea rosie spunea “Cascada a secat”. Nu am crezut cele spuse si ne-am continuat ascensiunea prin padure. Mare greseala. Sau poate nu…

Mergand pe langa un foarte subtire curs de apa, ma opresc la un moment de “respiro” si ma agat cu o mana de un trunchi cazut prin voia Naturii chiar pe marginea apei. Un instinct de “cautator de aur” imi spune ca “ar fi bine sa cauti putin sub scoarta copacului asta”. Gandit si facut.

Sub o mica bucata de scoarta gasesc ceea ce doream de cativa ani sa vad, si anume “Scorpionul Romanesc” (Euscorpius carpathicus).

Al doilea subiect important pe care il vroiam gasit in aceast “concediu prin Natura”, dupa Vipera Berus din Retezat.

Si norocul a facut sa nu gasesc doar un exemplar, ci 3 intr-o zona de 20 metrii patrati.

Lungimea exemplarelor gasite a variat intre 12 si 17mm lungime (doar corpul), iar culoarea de la un maro-galbui la roscat si neagru.

Dupa aceasta reusita, cu multumirile de rigoare adresate lui Claudiu pentru faptul ca m-a adus intr-o zona prielnica gasirii de scorpioni, ne indreptam mai departe pe traseul marcat cu punct rosu, spre sursa firisorului de apa. La un moment dar insa traseul marcat se indeparteaza de timidul curs de apa, si continua pe o vale cu pietre si busteni cazuti, semn al unei serioase aluviuni petrecuta nu prea de mult timp. Insa fara apa. Semn ca scrisul de pe marcajul de la intrarea pe traseu nu era doar o gluma proasta. Chiar secase ceea ce a fost candva Cascada Roset. Noi insa ne continuam deja periculosul drum spre…in sus. Pericole la tot pasul: calcand fara sa stiu pe un stup de viespi ascuns sub frunzele de pe traseu, agit cateva exemplare si le instig la violenta. “Marim pasul” (tot in sus pe traseu) sperand ca scapam de ele, si desi aflati deja la cateva zeci bune de metrii de “locul accidentului”, micile viespi isi continua atacul. Deznodamant: eu=1 intepatura, sotia= 4 !! Deh, vina sotului…ca-n totdeauna :).

Continuam. Dupa ceva ore  si aproape 400 de metrii luati in altitudine (in total, de la inceputul traseului), ajungem si la locul cu pricina, unde ne convingem 100% ca intr-adevar cascada secase. Printre pietrele din zona, Claudiu gaseste si o piele naparlita de sarpe, pe care am identificat-o a fi de Vipera Berus. Deci exista si pe aici…

Si 0 fotografie in varful celui mai periculos/greu traseu pe care l-am facut pana in momentul cu pricina, chiar in locul unde ar fi trebuit sa fie cascada; fotografie ce ne prezinta intr-o ipostaza “obositi dar victoriosi”:

Ne grabim spre “inapoi” sa nu ne prinda intunericul prin paduri. Coborarea e intotdeauna mai anevoioasa decat urcarea, si in acest caz si mult mai periculoasa, cu cateva lemne si pietre cazand in urma noastra, de parca fantoma cascadei ne zicea “plecati odata !!”.

Ajungem la masina, si plecam spre Orsova, pe intuneric, obositi dar foarte multumiti de noi. Eu de doua ori mai multumit chiar (si traseu si scorpion 😉 ).

____________________

Ziua 5 (Cascada Susarei)

Un mic dejun pe fuga, pe malul Dunarii, si plecam spre Cheile Nerei, nu inainte de a ne inarma cu impermeabile si a cauta o harta cu zona Nerei, pe care nu am reusit sa o gasim nicaieri.

Pe drum, pe la jumatatea drumului dintre Orsova si inceputul cheilor, ne mai oprim pentru o fotografie-doua.

Si ajungem si la intrarea estica in chei. Mai exact in localitatea Sopotu Nou. De aici ne aventuram pe un drum oarecum paralel cu Cheile Nerei, pana in localitatea Sasca Montana. Ne cazam (nu o sa povestesc prea mult despre unde si cum, doar mentionez ca oamenii din zona respectiva par dintr-o alta Era…), si pornim spre singurul traseu pe care il mai puteam face la orele respective, si anume spre Cascada Susarei.

Pe traseu gasesc, din nou pe sub scoartele copacilor doborati, exemplare uriase (peste 6 cm) de scolopendre:

Tot in aceiasi zona gasesc si trei exemplare de scorpion, semne ca si aceasta zona este prielnica acestei specii (Atentie urmeaza multe imagini cu acelasi subiect 🙂 ).

Pe tot traseul spre Cascada Susarei intanesc si o noua specie de carabid pentru mine, si anume Morphocarabus kollari, cu diferite forme de culoare:

Si ajungem si la Cascada Susarei. O cascada frumoasa, in ciuda dimensiunilor si debitului deloc mari:

Evident ca se merita un mic filmulet cu aceasta timida curgere de apa. Click pe imaginea de mai jos pentru link (Full HD recomandat):

Si ne intoarcem spre cazare, urmariti de intuneric si un inceput de ploaie. Ne pregatim moral pentru intrarea in Cheile Nerei din ziua urmatoare.

________________________

Ziua 6 (Vipera-cu-corn si Gigantul)

Dimineata ne luam adio de la Sasca Montana (nu fara ceva bucurie ce-i drept), si ne indreptam spre l0calitatea Potoc, de unde incepe una dintre intrarile in Cheile Nerei. Parcam la un loc special amenajat, si spre marea noastra bucurie gasim prima harta “adevarata” cu trasee turistice ale zonei pe un panou. Plus un semn-panou ce ne dovedeste ca intram in Parcul National Cheile Nerei-Beusinita. Pentru cei interesati de o harta a zonei, imaginea de mai jos are o rezolutie suficient de mare pentru a fi printata. Nu de alta dar noi nu am reusit sa gasim nici macar un colt de harta a zonei sa cumparam de undeva…asa ca poate prinde bine cuiva 😉

Traseul pe care il alegem este cel marcat cu banda rosie, de la intersectia cu drumul spre localitatea Potoc spre Cantonul Damian.

Si incepem mersul de-alungul Nerei. Dupa cateva sute de metrii pe langa peretii de calcar, intr-o mica zona de lumina inconjurata de umbra copacilor ce marginesc drumul, dau de ceea ce imi pare la inceput un pui mort de vipera cu corn.

Se dovedeste insa a fi un pui foarte viu chiar, stand nemiscat, incalzindu-se in razele Soarelui.

Al treilea subiect pe care vroiam sa il gasesc in acest concediu: Vipera ammodytes ammodytes.

Evident, cateva (mai multe) fotografii:

Nici nu mai trebuie sa mentionez, un mic film era necesar (tot Full HD):

Un mic (aprox 20-22 cm) dar foarte periculos pui de vipera, si spre finalul sesiunii foto, chiar agresiv…deh, oamenii astia.

L-am lasat sa se incalzeasca mai departe si ne-am continuat drumul.

Ne apropiem de Cantonul Damian (marcat pe harta de mai sus).

La tot pasul diferite insecte isi “duc traiul” asa cum stiu mai bine, ca aceste doua exemplare de Morphocarabus kollari: unul hranindu-se cu hrana favorita carabizilor (primele doua imagini), si al doilea … dormind.

Si ajungem si la Cantonul Damian, de unde maretia peretilor stancosi ne face sa stationam putin…

Si avansam pe traseu. Insa salbaticia Nerei ne face surprize la tot pasul.

Un cuplu de centipede traversand drumul:

Si un exemplar de soparla-fara-picioare (sau “Naparca” popular, sau mai bine Anguis fragilis stiintific):

Ajungem la un moment dat langa o mica pestera sapata natural in peretele de calcar, unde doi mici lilieci ne intampina linistiti, agatati de tavan:

Si ne continuam drumul spre zona numita “La carlige”, unde dupa o traversare a peretelui calcaros cu ajutorul unei funii (cablu otelit de fapt), ne oprim si decidem sa ne intoarcem.

Pe drumul de intoarcere, “tintesc” la un moment dat, intr-o mica scobitura la baza unui perete de calcar, “ceva”…un gandac…un carabid mai exact. Din secunda 2 de cand l-am vazut am stiut ca e vorba de “marele”, “gigantul” (dupa cum ii spune si numele) carabizilor de prin Europa, si implicit de la noi.

Si anume Carabus gigas, a patra specie pe care o doream gasita in aceasta mica excursie.

Un superb final pentru incheierea traseului prin Cheile Nerei. Chiar daca aceasta prima incursiune in aceasta salbatica zona a fost scurta, ne-a aratat categoric bogatia si starea inca buna a biotopului local.

Iesim din Chei, si o luam usor usor spre Oravita. Pe traseu insa, o ultima panorama spre zona Cheilor:

Trecem de Oravita, Resita, Caransebes si ajungem inapoi pe drumul spre Hateg, seara pe ploaie si fulgere. Pe la orele 22:00 ajungem in Hateg, sub o perdea supra-luminoasa de fulgere. De aici mai departe, spre Cabana Soarelui, inapoi in Retezat…

_______________

Ziua 7  (Pregatirea…)

Ne trezim, mancam, impachetam, si pornim la drum.

Destinatia: Cabana Pietrele situata la 1480 metrii altitudine.

Scopul: stationare pentru a micsora distanta pe care o avem de parcurs in ziua urmatoare, pe traseul spre Lacul Bucura.

Ne cazam pe dupa-amiaza la Cabana Pietrele, de unde facem un mic antrenament constand dintr-un traseu de-alungul paraului Stanisoara, situat intre Culmea Stanisoara si Culmea Lolaia. Traseu marcat cu triunghi albastru. Aici dam de Cascadele Stanisoarei, situate intr-o frumoasa succesiune intr-un decor natural inca nealterat de distructiva specie Homo sapiens sapiens…

Evident, nu puteam sa nu filmez un astfel de decor:

Si urcam mai departe, in zona jnepanisului, pana undeva intre Varful Stanisoarei si Varful Lolaia. De aici, in ciuda vremii nefavorabile, avem parte de o frumoasa panorama tridimensionala (in centrul panoramei se afla varful Stanisoara -2197 metrii, panorama 200-220 grade):

Din locatia noastra se puteau observa diferite stanci amplasate parca ne-natural pe culmile apropiate:

O Luna timida ascunsa dupa o perdea de nori rasarea din spatele Culmii Stanisoarei:

Pe drumul prin jnepenis, sotia remarca o omida pe o frunza de salcie…la o privire mai atenta descoperim vreo 25 de omizi de Nymphalis antiopa, unul dintre cei mai frumosi fluturi de pe la noi.

Cateva dintre ele ajung in ingrijirea mea…rezultatul ingrijirii lor o sa fie prezentat insa la finalul postului…

Si ne indreaptam inapoi spre Cabana Pietrele, spre o masa de seara si spre o camera friguroasa. Insa increzatori ca in ziua urmatoare vremea o sa ne permita o calatorie spre Lacul Bucura de tinut minte…

______________

Ziua 8  (ziua mea…)

Trezire…mic-dejun…plecare pe traseu.

Marcaj banda albastra.

Urcam prin padure…

Trecem pe langa Cabana Gentiana…

Urcam printre jnepeni…

Si incepem sa vedem muntii…exact asa cum ne povestea Claudiu din incursiunea sa de acum aproape o saptamana. In centru…Varful Bucura:

Si continuam sa urcam…

Ajungem si la un mic lac, pe numele sau Lacul Pietrele (1990m):

Ajungem in sfarsit la baza ultimei urcari…si cea mai grea. Curmatura Bucurei (2206 m)-in stanga sus in imagine se vede si un “fericit” coborand dinspre Custura Bucurei (2370m):

E ora 12:00. Atingem Curmatura Bucurei. Plecati de la orele 08:15 dimineata, dupa un traseu de aproape 4 ore si peisaje fantastice, vedem in sfarsit scopul traseului: Lacul Bucura (2038m):

Privelsite fantastica, vedere de munte, panorama de tinut minte…

Si apropo de panorame…

O privire spre inapoi:

Si una spre inainte, cu tot cu sotie in cadru, dar si cu Custura Bucurei (stanga):

Si ce puteam sa facem mai departe…

Sa coboram…la lac.

Ajungem pe malul lacului si incepem alta serie de fotografii, de “aproape”:

Ce loc mai bun de a-mi sarbatori ziua de nastere decat la Bucura cu o cutie de Cola carata din Hateg pana pe varful muntelui :).

O poza de grup se prea-bine-merita:

Si cum sa nu filmez eu macar cateva minute…

Insa omul nu era singura vietate din preajma lacului…

Pe langa cai si vaci, am dat cu totul surprinzator si de o insecta, chiar un gandac-croitor, pe numele sau stiintific Monochamus galloprovincialis. Ce cauta el tocmai la 2000 de metrii intr-un mediu in care pinii ori alte conifere mari nu prea sunt…ei bine e o intrebare pe care nu o sa mi-o pot raspunde prea curand. Evident ca si aceasta mica insecta a avut momentul ei de glorie…

Tot pe drumul spre curmatura mai intalnim si un amfibian…

…in ai carui ochi par asa de mic (reflexia !):

Si din nou urcam, (Curmatura) dupa care…coborarea…printre ceva picaturi de ploaie ce-i drept. Vremea a tinut cu noi cat a putut si ea…acum insa apa uda pietrele pe care calcam si ne pune cateva…piedici.

Coborarea tine parca o vesnicie…sau ma putin, insa la finalul zilei suntem la Cabana Soarelui (din nou), mancati, spalati si pregatiti (sau nu) de despartirea de Retezat din ziua urmatoare…

__________________________

Ziua 9  (Traversand Alpii Romanesti)

Ultima zi de concediu…cel putin din aceasta bucata de concediu.

Ne hotaram sa o luam pe un drum pe care nu ajunsesem inca, si anume soseaua aflata la cea ma mare inaltime din Romania: Transalpina.

Cateva “mici” fotografii, in care sunt prezenti si simpaticii magari intalniti pe sosea:

Si ajungem intr-un final acasa. Cu amintirea inca vie a locurilor vizitate, in special cu urcarea la Lacul Bucura, Cheile Nerei si cu noile specii de vietati gasite, dar si “periculoasele” specii observate:

-Vipera berus

-Vipera ammodytes ammodytes

–Euscorpius carpathicus

–Morphocarabus kollari

–Carabus gigas

Micul concediu ne-a dus prin cateva locuri pe care mai rar le putem vizita…

In harta de mai jos cu alb este marcat drumul Bucuresti-Nucsoara, roz fiind “abatarea” la intoarcere pe Transalpina. Cu alabstru este marcat drumul Orsova-Cheile Nerei-Nucsoara, iar cu rosu (suprapus pe o bucata cu cel alabstru) este marcat drumul Nucsoara-Caransebes-Orsova.

Si o harta ceva mai detaliata cu tot cu Legenda prezenta.

______

Epilog

La o saptamana de la intoarcerea din Retezat, omizile de Nymphalis antiopa s-au transformat in crisalide, trecand astfel la urmatoarea faza de evolutie.

La inca o saptamana mai tarziu, frumosii fluturi au inceput sa iasa din coconi…

Frumosi si eleganti acesti fluturi, dar si o amintire tarzie a concediului petrecut prin munti si chei…

Max

(14 August 2012-cu o “mica” intarziere)