A inceput 2012, stiu. Vine primavara. Incet dar sigur.

Insa continui cu amintiri…sub forma de fotografii.

Anul 2010 a fost unul important pentru Natura de Comana, dar si pentru mine, in mijlocul ei.

In acel an au inceput defrisarile masive, in special de stejari, multi dintre ei seculari. Biotopuri pentru specii endemice acelor arbori, fara de care nu au cum sa supravietuiasca. Un exemplu concret ar fi Cerambix cerdo. Altul ar fi Osmoderma eremita. Dar nu numai insectele ce traiesc efectiv pe sau in stejari au de suferit. Si cele care vietuiesc la baza sau in umbra arborilor au de suferit, nemaifiind camuflate impotriva pradatorilor, ori aparate de ploaie, inghet, seceta. Plante importante pentru anumite specii dispar in umbra altor plante, care fara a mai avea o “umbrela” in jurul lor (arbori) cresc in lumina Soarelui colectata numai de ele. Egoistele…

Plimbarea am efectuat-o impreuna cu Unchiu in zona vestica a padurii, la cateva zile dupa ce temperaturile relativ ridicate (totusi de primavara) au topit cea mai mare parte din zapada.

In fotografia-colaj de mai jos: o vedere spre Delta Neajlovului, locuintele lacustre (care in 2011 au fost deramate), si o zona defrisata cu ex-arbori seculari.

Si o prima vietate fotografiata: un mamornic (Meloe proscarabaeus) de abia iesit. Primul din mai multe exemplare gasite.

Un alt exemplar:

Si un ultim exemplar, trecut prin ceva greutati…

Exemplarul l-am gasit pe un ultim fragment de zapada de la marginea padurii:

Tot pe la marginea padurii, printre cateva bucati de zapada,  un Natrix natrix. Din pacate inghetul l-a prins pe neasteptate…exemplarul era mort, insa pastrat intr-o pozitie destul de naturala.

Un mic acarian (Euthrombidium rostratus) mi-a atras atentia. Cel mai comun acarian de prin paduri.

Pe langa cele cateva muste observate in ziua respectiva, cea mai “prezenta” specie a fost o plosnita (Sehirus bicolor), cu zeci de exemplare:

Primavara este un bun anotimp pentru imperechere la insecte, asa cum o arata cei doi tantari  chinoromizi (nu am identificat specia) de mai jos. Masculul este cel cu irizatii pe aripi si cu antenele “pufoase”:

Si o ultima necuvantatoare gasita: o larva de rafidie.

Dar si un ultim exemplar de…pasare de prada observat pe ziua respectiva:

Plecarea a fost pe lumina unui apus…prevestitor:

La cateva zile a urmat o ultima ninsoare pe iarna 2009-2010, de foarta scurta durata.

Max

10 februarie 2012

2 Replies to “Padurea Comana – 2 martie 2010”

  1. offff, eu nu am mai scris ca am zis ca macar zapada te tine in casa:)
    dar..NU:)) tu tot afara :))
    dar cu folos:)
    grozave poze iar si iar
    😛

    1. 🙂 Multumesc.
      Fotografiile din postul asta sunt de acum doi ani…vechi.
      Primavara asta se camlasa asteptata, dar cand cresc temperaturile peste 10 grade or sa apara si posturi recente.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: