Mda. Si fu si o eclipsa.
Nu mai vazusem de mult una de Luna, asa ca pe asta chiar nu vroiam sa o pierd.
Insa, problema…
Ma intorc eu de la Comana unde am stat evident din nou la o sesiune foto cu Cerambyx cerdo si alte 6-picioare, si cand mergeam asa pe drum, prin apropiere de comuna Jilava, ma apuca o ploicica. Intru si in Magurele, si dau de o ditaimai rapaiala.
Nu-i nimic imi zic. E de abia 8 jumate, deci inca o ora pana incepe faza partiala.
Asa ca ajung acasa, mananc si astept…sa se limpezeasca norii. Care nori..nu se mai duceau. Am decis totusi pe la un 10 si un pic sa ma pun in miscare si sa o iau tiptil-tiptil spre soseaua Berceni, dincolo de Centura Bucurestiului, unde un ditaimai grupul de vreo 20-25 de persoane stateau si sperau sa iasa Luna dintre nori. Toti astronomi amatori sau televizionisti de pe la io stiu ce post TV, printre care si Sharpe, Alex Conu, si Zoli. Pff..de cand nu ii mai vazusem.
Stau io vreo 20 de minute de vorba, pregatesc si lunetica pe montura, si astept impreuna cu ceilalti sa iasa Luna de prin enorma masa de nori.
Nimic.
Imi iau frumos inima-n dinti si “La revedere” de la oamenii cu rabdare, si o intind spre est, pe Centura. La cateva minute de condus prin spatele la tiruri, reusesc sa vad Luna eclipsata in faza de totalitate undeva la sud printr-o spartura in nori. Dupa doua opriri pe partea dreapta a soselei, la care de fiecare data norii ma prindeau din urma si acoperau Luna, decid sa merg spre Autostrada Soarelui, unde anticipam eu ca o sa prind totalitatea. Nu am mai ajuns pe autostrada, am luat-o prin Manolache. Pff..oribil drum. Eu stresat ca pierd totalitatea gonesc cu 60-70 la ora prin gropi, ies din localitate sau ce o fi aia, pe un camp situat intre sat/comuna/adunatura de case si autostrada. Un camp aproape total sterp.
Cobor din masina, fara sa stiu in ce parte e Luna (imi pierdusem pe moment simtul orientarii probabil din cauza frumosului loc unde ajunsesem), si ma uit de jur-imprejur: WOW. INCREDIBILA LUNA ! SUPERBA !!!
Mda, suspendata cam la vreo 20 de grade altitudine deasupra orizontului, eclipsata total, printre stele si cu nori amenintatori dinspre nord-vest…statea Luna.
Scot setup-ul semi-strans (montura, trepiedul si aparatul de pe bancheta din spate, luneta si cablurile de prin portbagaj, fara capace de protectie, fara cutii…deh in graba) si ma apuc de tras poze.
Ce a iesit, se vede mai jos:
Imaginea de mai sus e de tip HDR (High Dynamic Range), adica am suprapus trei fotografii cu timpi diferiti de expunere (6s, 1s si 1/4s) la ISO 200 pentru a simula pe cat posibil imaginea Lunii asa cum se putea observa cu ochiul liber. Ma refer aici evident doar la culoare si intensitati luminoase. Asta pentru ca desi pe film/senzor CCD zonele mai luminoase ies supraexpuse daca vrem sa iasa bine zonele intunecate, ori zonele intunecate nu se mai vad deloc daca vrem sa iasa bine zonele luminoase, ochiul uman are abilitatea (impreuna cu creierul 😉 sa observe simultan zone/obiecte cu intensitati luminoase foarte diferite. Ca sa “fentezi” aparatul sa faca la fel, ei bine se fac asemenea fotografii. E mai mult de munca dar se merita 100% !
E, si pe langa imaginea asta am mai facut una prin suprapunere a 9 cadre la 6 secunde expunere si ISO 200. Asta pe la orele 00:08 timpul nostru (adica transformat in Timp Universal, ar fi cam 21:08 U.T.).
Rezultatul e urmatorul:
De data asta metoda folosita (suprapunerea) are ca efect dorit cresterea raportului semnal/zgomot si imbunatatirea rezolutiei. Ceea ce am si facut, zic eu.
A, si sa nu uit de prima fotografie din post: orele 00:05 T.L., cu 10 secunde de expunere si ISO 400. In imaginea respectiva se vad si ceva stelute.
La toate imaginile de mai sus echipamentul folosit a fost luneta SkyWatcher ED de 80mm diametru cu 600 mm focala, si aparatul Canon EOS 550D plasat direct in focar. Totul pe montura NEQ-6 alimentata de la…un Opel Astra H.
Cam atat. Nu stiu daca am stat in total sa fac imagini mai mult de …12-13 minute.
Dar cred ca la final…a fost OK. Am vazut o Luna impresionanta, ca un mic/mare UFO cu ganduri negre pentru Bucuresti 🙂
Am reusit sa gasesc si un loc relativ retras (desi vreo 5-6 caini m-au cam…agasat, iar la vreo 50 de metrii cativa petrecareti isi faceau de cap), si cel mai important: am reusit cateva foto decente la o ECLIPSA DE LUNA !
Si astea toate in MARE GRABA !
Max
UPDATE (16.06.2011):
Unele din imaginile de mai sus au aparut si pe cateva site-uri:
Una e la LPOD pe prima pagina.
A doua e pe pagina realizata de Sorin Hotea.
Iar eu le-am pus pe galeria SpaceWeather aici.
Si aici la galeria APOD-ului.
UPDATE (19.06.2011):
Deoarece am fost intrebat, am pus mai jos o harta cu traseul pe care l-am urmat de eclipsa.
Traseul incepe din stanga jos de la patratul negru (home) si urmareste Centura Bucurestiului spre est (linia rosie) pana la punctul rosu (locatia lui Sharpe); de acolo urmareste din nou centura mai departe spre est pana la cele doua puncte galbene unde am oprit sa incerc cateva foto, de fiecare data urmarindu-ma norii si nerealizand nimic. La final, punctul albastru e destiantia din care am reusit in sfarsit cateva fotografii.
da, asta e tare poza:)
A giant serpent of fire eating the moon !!!! Misfortune and bad luck upon us mortals ! Aaaa..
Glumesc 🙂 Foarte bune foto, eu unul nu am vazut deloc eclipsa ieri (nici nu am incercat macar), dar pot sa o admir in voie aici. Tare si tehnica mentionata mai sus, chiar da o nota de realism. Favorita mea personala, este fotografia din mijloc, unde luna chiar pare 3d (nu ca nu ar fi :)), gratie iluminarii deosebite.
sincer …………pozele au iesit superrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr,nota 10 cu stelute
Multumesc pentru aprecieri !