Cheile Bicazului – 4/7 August 2012

Inca un post prezentand o mica “interventie” intr-o zona mai neafectata de distructiva specie Homo sapiens sapiens (cu subspeciile sale destructivus si manelisatus).

Acum e vorba de Cheile Bicazului, cu ale sale mini-trasee montane superbe de doar zeci de minute (dar nu chiar usoare), dar si cu numarul mic de oameni ce pasesc pe aceste trasee.

Spre norocul Naturii dar si al meu (ca fotograf si OM)…

Nu o sa urmez “firul epic” normal din posturile trecute, ci o sa fac o foarte scurta trecere in revista a zonelor “umblate” dar si a entomo-faunei locale intalnita/fotografiata. Cu alte cuvinte ceva mai putina vorbaraie si mai multe imagini (asa sper…).

Inainte insa o sa zic doar atat: cine vrea sa ajunga in regiunea Cheilor Bicaz si nu se pregateste cu o harta buna, o sa se enerveze “la culme” pentru ca in zona nu se “asigura” astfel de instrumente necesare identificarii traseelor de urmat. Singurele harti “gasibile” sunt pe la micile tarabe de langa Lacul Rosu, pe bani cam grei pentru calitatea oferita. Plus ca pentru cei ce nu au avut maghiara drept prima, a doua sau macar a treia limba la scoala, hartile respective sunt din nou aproape fara valoare.

(Pentru cine e interesat pot pune la dispozitie o harta cu traseele locale. Ma refer la o varianta digitala (trimisa via e-mail) a unei harti printate. Evident e “free, moca, pe degeaba”. Asta pentru ca stiu prin ce am trecut eu si sotia mea pentru a reusi pana la urma sa gasim traseele respective. Nu o pot insa posta aici pentru ca nu e un gest “frumos”, si sincer nici mesajul de mai sus nu l-as fi postat daca nu intampinam personal dificultati in gasirea macar a denumirilor formatiunilor din zona.)

Una peste alta, postez pentru inceput o harta realizata cu Google Earth. Numerele de pe harta reprezinta locatiile din care am realizat panoramele de mai jos.

Si panoramele aferente:

1- Poiana Cupas:

2- Lacul Rosu:

3- Satul Cupaseni:

4- Poiana Cupas:

5- Piatra Altarului:

6- Poiana Florilor:

Traseele urmate in cele trei zile state complet in Chei ne-au dus prin paduri, pe langa cursuri de ape, vai, zone cu vegetatie diferita, mai bogata inca langa apa si aproape uscata complet pe culmile insorite.

Printre insectele intalnite s-au numarat un mare numar de lepidoptere (probabil cei mai multi fluturi pe metru patrat intalniti de mine pana acum). Multe dintre ele erau ajunse deja la batranete, ori trecusera prin multe “aventuri”:

Limenitis camilla:

Maniola jurtina:

Maniola jurtina:

Gonepteryx rhamni (“Lamaita”):

Argynnis paphia:

Melanargia galathea:

Herse convolvuli:

Un subiect interesant a fost si o omida (Acronicta  sp), cu un aspect mai rar intalnit:

Si un detaliu al firelor codale si frontale:

Un alt subiect nelipsit au fost lacustele de toate culorile si “emitatoare” de sunete care mai de care mai stridente.

Una neagra (Psophus  stridulus):

Altele verzi-galbui (Miramella  alpina):

Si altele… mov (Chortippus  sp) ori multicolore (Arcyplera  fusca):

Coleopterele nu au fost nici ele mai prejos, cu cativa necrofori (Nicrophorus vespillo) “vandalizand” ceea ce a fost candva o broasca, undeva prin Valea Cupas:

Tot prin apropiere am gasit si cel mai mare reprezentant al curculionidelor (gargarite-cu-cioc) de pe la noi, si anume Liparus glabirostris:

Paianjenii genului Argiope au fost si ei prezenti in iarba uscata de prin Poiana Florilor:

Argiope bruennichi:

Lacul Rosu este si el “casa” pentru multe alte specii cum ar fi libelulele:

Sau greu observabilii raci (Astacus  astacus) stand aproape de mal, pe fundul apei:

In incheiere mai pun cateva imagini ale zonei, ce ne-a absorbit atat cu peisajele dar si cu traseele scurte si “eficiente” pe caldura de 30-35 grade.

In-Chei cu Piatra Altarului:

Pe unul dintre traseele mai dificile ale zonei, pe undeva “in spatele” Pietrei Altarului (fata de sosea):

Langa Cupaseni:

Prin Poiana Florilor:

Lacul Rosu:

Pe drumul de intoarcere spre Bucuresti, ne oprim si pe la lacul Sfanta Ana, unde graterele, manelele si scaldatul faceau deliciul unei anumite clase de romani (Homo sapiens manelisatus). Pacat ca mi-au “distrus” cativa pixeli din imaginea de mai jos:

Max

(30 Ianuarie 2013)

P.S: Multumesc Unchiului pentru o parte dintre identificarile speciilor de mai sus.